Recomandarea CM/Rec(2007)17
a Comitetului de Miniştri către statele membre
privind standardele şi mecanismele de asigurare a egalităţii de gen 

(Adoptată de Comitetul de Miniştri pe 21 noiembrie 2007
la 1011 şedinţă a miniştrilor adjuncţi)

Comitetul de Miniştri, în conformitate cu Articolul 15.b al Statutului Consiliului  Europei,

Având în vedere că respectarea drepturilor  expuse în Convenţia privind Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţile Fundamentale (ECHR) şi protocoalele acesteia, precum şi drepturile  expuse în Carta Socială Europeană revizuită, trebuie să fie asigurată fără  orice discriminare în bază de sex, şi că Protocolul Nr. 12 la ECHR garantează respectarea tuturor drepturilor prevăzute de lege fără  orice discriminare în bază de sex, şi ţinând cont de alte instrumente specifice aşa ca  Convenţia Consiliului Europei privind Acţiunile Împotriva Traficului de Fiinţe Umane;

Revenind la declaraţia sa privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi, adoptată pe 16 noiembrie 1988, reafirmă că egalitatea femeilor şi bărbaţilor este un principiu a drepturilor omului şi o condiţie sine qua non a democraţiei şi un imperativ al dreptăţii  sociale;

Revenind la faptul că declaraţia privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi ca criteriu fundamental al democraţiei, adoptat la a 4-a Conferinţă Ministerială Europeană privind Egalitatea dintre Femei şi Bărbaţi (Istambul, 13-14 noiembrie 1997), constată că realizarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi  este o parte integrală a procesului care conduce la o democraţie adevărată, că în calitate de premiză,  participarea tuturor membrilor societăţii, a femeilor şi bărbaţilor, în toate domeniile vieţii, trebuie să fie asigurată pe deplin şi că  democraţia trebuie să devină conştientă şi sensibilizată la dimensiunea de gen;

Revenind la rezoluţia privind realizarea egalităţii de gen: o provocare pentru drepturile omului şi o premiză a dezvoltării  economice, adoptate la a 6 Conferinţă Ministerială Europeană privind Egalitatea dintre Femei şi Bărbaţi (Stockholm, 8-9 iunie 2006), constată că unul din scopurile principale ale oricărei societăţi  democratice trebuie să fie realizarea  de facto a egalităţii de gen şi că nu poate exista dezvoltare economică durabilă  fără participarea pe deplin a femeilor şi având în vedere că anexa la această rezoluţie întocmeşte strategii pentru realizarea egalităţii de gen în toate sferele societăţii;

Având în vedere Declaraţia şi Planul de Acţiuni, adoptat la al Treilea Summit al Şefilor de Stat şi Guvernului Consiliului Europei (Varşovia, 16-17 mai 2005), în care statele membre  declama că participarea egală atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor  este un element crucial al democratici şi de aceea confirmă angajamentul lor la realizarea egalităţii adevărate dintre femei şi bărbaţi;

Revenind la toate recomandările relevante ale Comitetului de Miniştri către statele membre ale Consiliului Europei şi în particular următoarele: Recomandarea Nr. R (84) 17 privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi în  media; Recomandarea Nr. R (85) 2 privind protecţia juridică împotriva discriminării în bază de sex; Recomandarea Nr. R (85) 4 privind violenţa în familie; Recomandarea Nr. R (90) 4 privind eliminarea sexismului din limbă; Recomandarea Nr. R (96) 5 privind reconcilierea muncii şi vieţii de familie; Recomandarea Nr. R (98) 14 privind  strategia de realizarea a egalităţii de gen; Recomandarea Nr. R (2000) 11 privind acţiunile împotriva traficării de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale; Recomandarea Rec(2002)5 privind protecţia femeilor împotriva violenţei; şi Recomandarea Rec(2003)3 privind participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în procesul decizional politic şi public;

Având în vedere că Declaraţia Universală privind Drepturile Omului  (UDHR) proclamă  că toate fiinţele umane sunt născute libere şi egale în demnitate şi drepturi  şi că oricine este în drept să se bucure de toate drepturile şi libertăţile expuse în aceasta, fără deosebire de orice fel, inclusiv  deosebire în bază de sex;

Având în vedere că Statele Părţi la Acordul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (ICESCR) şi Acordul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (ICCPR) au obligaţia de a asigura dreptul egal al femeilor şi bărbaţilor de a se bucura de toate drepturile economice, sociale, culturale, civile şi politice expuse în aceste acorduri şi considerând de asemenea unele instrumente specifice, aşa ca convenţiile relevante ale Organizaţiei Mondiale a Muncii  (OMM);

Având în vedere că Statele Părţi la Convenţia privind  Eliminarea Tuturor Formelor de  Discriminare împotriva Femeilor (CEDAW), condamnă  discriminarea împotriva femeilor în toate formele şi este de acord să urmeze, folosind toate mijloacele corespunzătoare şi fără întârziere, politica de eliminare a discriminării împotriva femeilor şi să realizeze egalitatea substanţială de gen;

Având în vedere că Declaraţia şi Platforma de Acţiuni de la Beijing adoptată la a 4 Conferinţă Mondială privind Femeile a Naţiunilor Unite re-afirmă că drepturile omului ale femeilor şi fetelor sunt o parte inalienabilă, integrală şi indivizibilă ale drepturilor universale ale omului şi că avansarea femeilor şi realizarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi ţine de drepturile omului şi sunt o  condiţie a dreptăţii sociale şi nu trebuie să fie privite în izolare ca un aspect ce ţine doar de femei; revenind la faptul că scopul Platformei de Acţiuni de la Beijing este de a promova şi proteja respectarea deplină a drepturilor omului  şi a libertăţilor fundamentale ale tuturor femeilor pe parcursul vieţii lor, în acest scop au fost  identificate 12 domenii critice care provoacă îngrijorare şi în care urmează a fi luate acţiuni strategice;

Revenind la raportul Comitetului Ad Hoc al sesiunii 23 speciale a Adunării Generale a Naţiunilor Unite (declaraţia politică Beijing +5 documentul final), precum şi declaraţia politică  de la sesiunea  49 a Comisiei Naţiunilor Unite privind Statutul Femeilor din martie 2005 (Beijing +10), a fost analizat şi evaluat progresul şi obstacolele şi provocările curente identificate în implementarea Platformei de Acţiuni: s-a recunoscut că  scopurile şi angajamentele luate în cadrul  Platformei de Acţiuni nu au fost implementate şi realizate pe deplin şi s-a convenit asupra necesităţii de a recurge la acţiuni şi iniţiative ulterioare  în vederea depăşirii obstacolelor şi implementării depline şi accelerate a  Platformei de Acţiuni la toate nivelele şi în toate domeniile;

Având în vedere Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului ale Naţiunilor Unite, adoptate la Summit-ul Mileniului în 2000, care consideră egalitatea de gen în calitate de scop fundamental şi transversal, dar şi o premiză pentru realizarea tuturor altor scopuri, şi rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în cadrul Documentului de Totalizare a Summitului Mondial din 2005, care a urmat după totalizarea Summitului Mileniului, în care se reafirmă că egalitatea de gen şi promovarea şi protecţia respectării depline a tuturor drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi sunt esenţiale pentru avansare în dezvoltare, pace şi securitate şi că progresul pentru femei este progresul pentru toţi;

Revenind la prevederile specifice referitoare la dimensiunea de gen a Tratatului de stabilire a Comunităţii  Europene (Tratatul CE) introdus prin Tratatul de la Amsterdam, precum şi regulamentele, directivele, deciziile, recomandările şi rezoluţiile relevante în acest domeniu;

Considerând că deşi principiul egalităţii de gen a fost acceptat pe larg şi că în majoritatea ţărilor au fost luate măsuri,  discrepanţa între principii şi practică, între egalitatea de jure şi egalitatea de facto continuă să existe;

Considerând de asemenea că pentru a depăşi această discrepanţă, este timpul nu doar pentru a stabili  standarde, dar şi asigura implementarea acestora, ceea ce va conduce la realizarea efectivă a egalităţii de gen substanţiale, inclusiv monitorizarea regulată şi evaluarea acestor procese;

Considerând, pe de altă parte, natura specifică a discriminării împotriva femeilor ca având caracter structural şi orizontal, care domină în toate culturile şi comunităţile, precum şi toate sectoarele, nivelele şi domeniile, în toată viaţa, şi necesitatea de a aborda  această discriminare într-un mod sistematic şi multilateral pentru a realiza o egalitate de gen  deplină şi substanţială;

Considerând , în acest sens, că guvernele trebuie să încurajeze respectarea şi  implementarea principiului egalităţii de gen şi de organele independente (persoane individuale sau întreprinderi, organizaţii media, instituţii academice autonome, etc.) şi să promoveze măsurile pro-active privind realizarea egalităţii de gen  şi crearea climatului general care ar putea fi conductiv la acest scop,

Recomandă  ca guvernele statelor membre să întreprindă sau să consolideze măsurile  necesare pentru implementarea egalităţii de gen în practică, ţinând pe deplin cont de următoarele principii şi standarde:

A. Standarde generale

1. Egalitatea de gen este un principiu al drepturilor omului şi o responsabilitate a guvernului

1. Egalitatea de gen este un principiu al drepturilor omului şi drepturile omului referitoare la femeii sunt o parte inalienabilă, integrală şi indivizibilă a drepturilor universale ale omului. Egalitatea de gen de asemenea este o condiţie pentru realizarea dreptăţii sociale şi o condiţie sine qua non a democraţiei.

2. Acceptarea acestor principii implică nu numai eliminarea tuturor formelor de  discriminare, juridică sau de alt fel, în bază de sex, dar şi îndeplinirea mai multor cerinţe care trebuie să fie privite ca  indicatorii voinţei politice de a realiza o egalitate de gen  substanţială sau o egalitate de facto.

3. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor privind realizarea egalităţii de gen în acest sens sunt  următoarele:

i. politicile care vizează egalitatea de gen sunt elaborate şi incluse în cadrul global de protecţie şi promovare a drepturilor omului, chiar dacă în anumite domenii în acest scop sunt necesare programe specifice şi instituţii responsabile;

ii. tradiţiile culturale sau  obiceiurile sociale care afectează negativ respectarea drepturilor omului, în special a drepturilor care vizează femeile şi fetele, sau lezează demnitatea lor umană, să nu fie acceptate sau tolerate. Măsurile luate pentru a eradica aceste tradiţii sau obiceiuri trebuie să fie complementate de măsuri corespunzătoare menite să satisfacă cerinţele specifice ale femeilor vizate;

iii. nu sunt invocate circumstanţe sociale, economice sau politice pentru a nega sau a nu îndeplini condiţiile privind realizarea egalităţii de gen  sau respectarea drepturilor omului care vizează femeile;

iv. natura globală şi caracterul orizontal al obiectivelor egalităţii de gen este recunoscută şi urmată prin  planuri de acţiuni şi programe comprehensive  care cuprind diferite domenii şi diferite nivele de guvernare şi care trebuie să fie monitorizate şi evaluate riguros;

v. resurse umane şi financiare adecvate sunt alocate programelor, proiectelor şi  iniţiativelor pentru realizarea egalităţii de gen şi abilitării femeilor şi utilizarea elaborării  bugetelor cu aspecte de gen în toate programele din toate domeniile  în calitate de instrument necesar care garantează respectarea  principiului egalităţii de gen în distribuirea şi alocarea resurselor;

vi. datele şi statisticile dezagregate în funcţie de sex în toate domeniile şi referitor la toate  politicile şi programele sunt colectate şi analizate în mod regulat, ca instrumente indispensabile de monitorizare a progresului pe calea realizării egalităţii de gen substanţiale.

2. Egalitatea de gen ca o preocupare şi responsabilitate a întregii societăţi

4. Egalitatea de gen nu este o problemă a femeilor, ci una care vizează şi bărbaţii şi afectează întreaga societate. În afară de faptul că este o condiţie a democraţiei şi a dreptăţii sociale, egalitatea de gen este şi un bun public, oferind beneficii sociale, politice şi economice indivizilor în societate şi  societăţii în întregime.

5. Chiar dacă guvernelor le aparţine responsabilitatea primară pentru promovarea egalităţii de gen şi abilitării femeilor, toţi ceilalţi actori sociali, publici şi privaţi, precum şi toate sectoarele vieţii culturale, economice, sociale şi politice sunt de asemenea responsabile şi trebuie să fie implicate în urmărirea şi realizarea egalităţii de gen, ca o responsabilitate comună, şi în procesul schimbărilor sociale şi culturale pe care le necesită.

6. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. aprecierea regulată a  procentajului relativ a femeilor şi bărbaţilor în organele de conducere la toate nivelele organizaţiei şi a funcţionării societăţii, inclusiv organele de conducere a organizaţiilor politice şi instituţiilor administrative şi ale organizaţiilor societăţii civile (partide politice, partenerii sociali, organizaţiile de tineret, instituţiile  academice, organizaţiile ce fac parte din sectorul privat, etc.);

ii. existenţa planurilor obligatorii /voluntare de realizare a egalităţii de gen  în instituţiile politice şi administrative şi în organizaţiile societăţii civile, inclusiv organizaţiile sectorului privat, precum şi adoptarea normelor/liniilor directoare în vederea realizării participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor în organele lor de conducere, inclusiv obiectivele şi cadrul de timp pentru implementare;

iii. existenţa şi suport pentru cercetări şi studii analitice  aferente politicii privind participarea femeilor la diferite nivele ale acestor instituţii şi organizaţii, inclusiv la nivel decizional, obstacolele/barierele care împiedică accesul femeilor la luarea deciziilor, precum şi  strategiile efective de promovare a participării.

3. Angajament, transparenţă şi responsabilitate în realizarea egalităţii de gen

7. Deoarece egalitatea de gen este o condiţie a democraţiei şi a drepturilor omului, guvernele statelor membre   au obligaţia clară şi urgentă  de a elimina discriminarea şi de a realiza egalitatea de gen. Angajamentul şi transparenţa în adoptarea, implementarea şi  evaluarea politicilor lor privind egalitatea de gen sunt condiţii pe care guvernele sunt obligate să le respecte; ele, de asemenea, trebuie să fie responsabile pentru  rezultatele acestor politici.

8. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. identificarea clară şi recunoaşterea  problemelor şi neajunsurilor care, în pofida normelor de egalitate şi eforturilor depuse în trecut, persistă în legătură cu situaţia femeilor şi realizarea egalităţii de gen;

ii. stabilirea obiectivelor şi a cadrului de timp pentru implementarea efectivă a planurilor de realizare a egalităţii de gen  şi a programelor în toate domeniile relevante politicii publice;

iii. adoptarea şi utilizarea indicatoarelor clare, atât cantitative, cât şi calitative, în vederea  evaluării rezultatelor şi a progresului realizat;

iv. crearea sau consolidarea mecanismelor de monitorizare, atât la nivel central, cât şi la cel descentralizat, în vederea urmăririi procesului de realizare a egalităţii de gen;

v. raportarea regulată către parlament despre progresul realizat şi obstacolele întâlnite în cale;

vi. evaluarea regulată a progresului la toate nivelele de implementare a politicilor de egalitate a genurilor;

vii. crearea structurilor şi mecanismelor formale de co-operare şi altor legături cu organizaţiile societăţii civile care lucrează pentru promovarea drepturilor omului şi egalităţii de gen;

viii. stabilirea canalelor de comunicare regulată cu organizaţiile  media în vederea asigurării fluxului permanent de informaţii despre  problemele ce ţin de egalitatea de gen  şi despre programele relevante şi progresul realizat în acest domeniu;

ix. adoptarea metodologiilor de implementare a strategiei de realizare a egalităţii de gen, inclusiv elaborarea bugetelor cu aspecte de gen, analiza în bază de gen/evaluarea impactului asupra genurilor, verificarea repetată, dacă este necesar, a datelor referitoare la genuri cu datele statistice  privind circumstanţele socio-economice sau alte  circumstanţe personale relevante.

4. Ratificarea tratatelor relevante şi implementarea tuturor instrumentelor juridice internaţionale relevante. 

9. Instrumentele juridice internaţionale privind drepturile omului în general şi în vederea respectării depline a drepturilor omului în privinţa femeilor şi fetelor sunt o bază fundamentală şi autoritară şi un cadru pentru politicile naţionale de eliminare a discriminării în bază de sex şi de promovare a egalităţii de gen. Ratificarea acestora este primul pas decisive spre realizarea acestor obiective şi implementarea lor deplină trebuie să fie asigurată şi  în permanenţă monitorizată  şi evaluată.

10. În acest sens  instrumentele internaţionale fundamentale pot fi de natură generală, aşa ca ICESCR şi ICCPR, unde  Articolul 3 recunoaşte că femeile şi bărbaţii sunt în egală măsură îndreptăţiţi să se bucure de drepturile expuse în aceste acorduri; ECHR şi Carta Socială  Europeană revizuită care conţin prevederi similare în Articolul 14 şi Articolul E respectiv; Protocolul Nr. 12 la ECHR, care urmează acelaşi principiu, însă extinde această protecţie asupra oricărui drept stabilit de lege; sau Carta Socială  Europeană revizuită care, în Articolul 20, provede în mod expres interzicerea discriminării în bază de sex în probleme de angajare în câmpul muncii şi ocupaţie. 

11. Alte instrumente, deşi nu conţin prevederi centrale şi transversale, integrează  principiul nediscriminării în bază de sex/egalităţi de gen în mod sistematic în tot textul  acestora, aşa ca în cazul Convenţiei Conciliului Europei privind Acţiunile împotriva  Traficării de Fiinţe Umane.

12. În final, alte instrumente aşa ca CEDAW, deşi atotcuprinzătoare ca rază de acţiune, în special abordează problema discriminării împotriva femeilor şi realizarea egalităţii substanţiale de gen în mai multe domenii  sectoriale în baza prevederilor transversale, aşa ca cele care se conţin în Articolele 1 - 5 ale CEDAW.

13. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea fără rezerve a tuturor instrumentelor relevante care abordează problemele privind  eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor în bază de sex şi realizarea egalităţii de gen  şi retragerea rapidă a rezervelor în cazurile în care acestea au fost  formulate;

ii. îndeplinirea fără întârziere, în cazurile în care este necesar, a procedurilor interne relevante privind implementarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale, inclusiv adoptarea regulamentelor şi măsurilor naţionale necesare;

iii. monitorizarea şi evaluarea  regulată la nivel naţional a implementării obligaţiilor  internaţionale;

iv. îndeplinirea oportună a  obligaţiilor de raportare privind implementarea instrumentelor juridice internaţionale.

5. Adoptarea şi aplicarea efectivă a legislaţiei privind egalitatea genurilor şi integrarea perspectivei de egalitate a genurilor în legislaţia vizând toate domeniile

14. Legislaţia naţională privind egalitatea de gen este o bază  necesară pentru măsuri politice efective de promovare a egalităţii de gen şi de eliminare a discriminării în bază de sex, precum şi un instrument de bază de sensibilizare privind egalitatea genurilor. Guvernele trebuie să acorde prioritate elaborării, adoptării şi aplicării efective a legislaţiei  cu privire la egalitatea genurilor  precum şi integrării perspectivei de egalitate a genurilor în toate domeniile de guvernare, atât în legi, cât şi în   politici.

15. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. includerea principiului ne-discriminării în bază de sex şi a principiului egalităţii femeilor şi bărbaţilor în constituţiile naţionale sau în alte legi fundamentale;

ii. adoptarea/existenţa legislaţiei care interzice discriminarea în bază de sex în toate  aspectele vieţii şi în toate domeniile societăţii şi asigurarea egalităţii de gen de jure, inclusiv sancţionarea efectivă în cazurile de încălcare a legislaţiei respective;

iii. adoptarea/existenţa legislaţiei care permite recurgerea la acţiuni pozitive /măsuri  speciale temporare de depăşire a efectelor discriminării structurale şi istorice şi  accelerarea realizării de facto a egalităţii;

iv. adoptarea/existenţa mecanismelor de efectuare regulată şi sistematică a scrutinului tuturor legilor interne pentru a garanta evitarea adoptării sau menţinerii în legislaţia existentă a prevederilor discriminatorii directe sau indirecte;

v. crearea/existenţa  mecanismelor instituţionale specializate pentru aplicarea legislaţiei vizând egalitatea de gen;

vi. crearea/existenţa  mecanismelor instituţionale specializate având ca sarcină recepţionarea plângerilor de la indivizi sau grupuri de persoane  privind nerespectarea bănuita a prevederilor privind egalitatea de gen. Prezentarea plângerii într-un astfel de mecanism şi  opinia emisă de acesta nu constituie o piedică pentru considerarea ulterioară în instanţele de judecat;

vii. adoptarea /existenţa şi implementarea liniilor directoare privind includerea perspectivei de gen în elaborarea  legislaţiei şi a politicilor în toate domeniile.

6. Eliminarea sexismului din limbă şi promovarea limbajului care reflectă  principiile egalităţii de gen.

16. Limba are un fundamental în formarea identităţii sociale  persoanei şi interacţionează cu atitudinile şi cultura socială. Utilizarea limbajului în care  prezenţa, statutul egal şi rolurile femeii şi a bărbatului sunt reflectate în aceeaşi măsură şi tratate a având aceeaşi valoare şi demnitate este un aspect esenţial al egalităţii de gen şi o metodă de realizare a egalităţii  de gen substanţiale.

17. Acţiunile statelor membre trebuie să fie îndreptate spre promovarea utilizării limbajului non-sexist în toate sectoarele, în special în sectorul public, la toate nivelele şi în toate formele de educaţie şi în media.

18. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. adoptarea /existenţa şi implementarea  normelor care impun sectorului public obligaţia de a folosi limbajul non-sexist în documentele oficiale, în special în texte juridice, documente de politică, programe, formulare şi chestionare;

ii. existenţa unui mandate clar al instituţiilor de asigurare a egalităţii de gen şi altor instituţii  relevante, de  monitorizare a implementării principiului de utilizare a limbajului non-sexist;

iii. existenţa/promovarea cercetărilor în bază de gen a limbajului utilizat în particular în sectorul informaţional, inclusiv în media şi în educaţie;

iv. existenţa iniţiativelor de încurajare a eliminării expresiilor discriminatorii care descriu femeile şi bărbaţii prin prisma aspectului lor fizic sau a calităţilor şi rolurilor de gen atribuite sexului lor.

B. Standarde în domenii concrete 

19. Realizarea egalităţii de gen  substanţiale necesită adoptarea fără întârziere a  politicilor pro-active care să garanteze implementarea prevederilor şi normelor legale existente în domenii concrete ale vieţii  civile, politice, economice, sociale şi culturale.

20. Realizarea progresivă a obiectivelor egalităţii de gen, atât de jure, cât şi de facto, trebuie să fie  monitorizată şi evaluată în mod regulat. Aceasta prevede un proces care necesită crearea şi utilizare uneltelor şi instrumentelor, inclusiv a indicatorilor  cantitativi şi calitativi, pentru a evalua schimbările şi de a măsura progresul în realizarea  standardelor necesare în toate sferele vieţii publice şi private.

21. Este important de a menţiona faptul că măsurile şi politicile în diferite domenii concrete se completează reciproc, deseori traversând diferite domenii sectoriale şi de aceea trebuie să  fie implementate simultan. De exemplu, măsurile în domeniul educaţiei şi instruirii, inclusiv a educaţiei profesionale şi instruirii tehnice, influenţează situaţia femeilor şi bărbaţilor pe piaţa muncii şi oportunităţile lor în viaţa socială şi politică. În mod similar, măsurile având ca scop o integrare mai calificată în piaţa muncii au un  impact decisiv aspra achiziţionării dreptului la protecţia socială. În acelaşi context, măsurile menite să asigure participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la viaţa  politică şi publică sunt instrumentale pentru o societate mai democratică şi o guvernare mai receptivă şi responsabilă.

1. Viaţa personală şi de familie 

22. Femeile şi bărbaţii sunt egali în demnitate şi drepturi în toate  sferele, inclusiv viaţa personală şi de familie. Semnificaţia socială a maternităţii şi paternităţii şi a rolului ambilor părinţi în educarea  copiilor trebuie să fie luate în  consideraţie pentru a asigura respectarea pe deplin şi în egală măsură a drepturilor omului atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Guvernul trebuie să promoveze divizarea egală a sarcinilor în ceea ce priveşte responsabilităţile în familie şi să asigure ca aceste responsabilităţi de familie ă nu constituie o bază pentru  discriminare.

23. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante, în special luând în consideraţie Articolele  9, 15 şi 16 ale CEDAW, de rând cu Recomandarea  Generală No. 21 privind egalitate în căsătorie şi relaţiile de familie adoptată  de Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Împotriva Femeilor, Articolul 10 al ICESCR, Articolul 23 al ICCPR, Articolele 8 şi 12 ale ECHR, Articolul 5 al Protocolului Nr. 7 la ECHR şi Articolele 16, 20 şi 27 ale Cartei Sociale Europene;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în special a Articolului 16 al UDHR;

iii. adoptarea/existenţa şi aplicarea a prevederilor legale care garantează femeilor şi bărbaţilor aceleaşi drepturi şi responsabilităţi  în ceea ce priveşte căsătoria, viaţa de familie şi desfacerea căsătoriei, precum şi drepturi egale în vederea alegerii numelui de familie, ocupaţiei profesionale, în conformitate cu instrumentele internaţionale relevante ratificate de statele membre;

iv. adoptarea/existenţa şi aplicarea a prevederilor legale care garantează femeilor şi bărbaţilor aceleaşi drepturi şi responsabilităţi  sociale şi economice în timpul căsătoriei şi convieţuirii  şi de asemenea în cazul divorţului sau separării, inclusiv prevederile în care se declară că contribuţiile plătite şi neplătite – aşa ca îngrijirea copiilor şi întreţinerea gospodăriei, sau lucrul în afacerea de familie – trebuie să fie considerate ca şi contribuţii valoroase în la menţinerea gospodăriei de familie;

v. adoptarea/existenţa şi aplicarea a prevederilor legale împotriva căsătoriilor forţate şi timpurii, asigurând consimţământul liber şi deplin  şi stabilind vârsta adultă de 18 ani ca vârstă minimă pentru căsătorie atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi  şi măsurile care protejează  ajută şi sprijină  fetele/femeile şi băieţii/bărbaţii care au încheiat căsătorii în mod forţat sau au fost ameninţaţi cu posibilitatea unei astfel de căsătorii, precum şi măsurile de conştientizare, inclusiv dialogul cu comunităţile etnice şi religioase şi conducătorii acestora, instituţiile educaţionale, instituţiile de ocrotire a sănătăţii, etc. În cazurile în care sunt justificate excepţiile la vârsta de căsătorie, trebuie să fie pe deplin respectat principiul egalităţii de gen.  

vi. adoptarea/existenţa şi implementarea măsurilor menite să asigure ca dreptul de a decide liber şi responsabilitatea pentru numărul de copii şi frecvenţa naşterii acestora este deplin garantat femeilor şi bărbaţilor în bază de egalitate;

vii. adoptarea/existenţa şi aplicarea a prevederilor care garantează femeilor şi bărbaţilor aceleaşi drepturi şi responsabilităţi părinteşti indiferent de starea civilă, inclusiv prevederile privind întreţinerea economică a copiilor, responsabilităţile părinteşti şi  contactul cu copiii în caz de separare;

viii. adoptarea/existenţa şi aplicarea aceloraşi prevederi pentru femei şi bărbaţi privind dreptul  personal de a achiziţiona, schimba sau reţine naţionalitatea, precum şi transmiterea acesteia copiilor, inclusiv normele care nu schimbă în mod automat naţionalitatea, soţului/soţiei, nu-i transformă în apatrizi  sau impun soţul/soţia să adopte naţionalitatea celuilalt. 

ix. adoptarea/existenţa şi aplicarea aceloraşi prevederi pentru femei şi bărbaţi privind capacitatea juridică în cazurile civile, indiferent de starea civilă, de exemplu, proprietate abilitatea de a încheia contracte, administra proprietatea şi moştenirea, precum şi tratamentul egal la toate etapele procesului judiciar şi în tribunal;

x. existenţa studiilor regulate privind utilizarea timpului care să indice timpul utilizat în mediu de femei şi bărbaţi, în special pentru îngrijirea copiilor sau îngrijirea membrilor dependenţi ai familiei, întreţinerea gospodăriei şi alte sarcini de familie;

xi. existenţa şi implementarea regulată a măsurilor aşa ca campanile de sporire a conştientizării având ca scop eliminarea stereotipurilor privind rolurile fetelor şi băieţilor, femeilor şi bărbaţilor în viaţa de familie şi depăşirea barierelor tradiţionale sociale şi  culturale care împiedică fetele şi băieţii, femeile şi bărbaţii să se bucure pe deplin de drepturile sale în aceeaşi măsură. 

2. Educaţia, ştiinţa şi cultura 

24. Opţiunile şi realizările educaţionale influenţează cariera profesională a femeilor şi bărbaţilor şi bunăstarea lor personală şi în viaţa de familie, precum şi viaţa lor în societate. Guvernele au obligaţia de a promova accesul la educaţie ca un drept al fetelor, precum şi al băieţilor în egală măsură, la toate nivelele educaţiei, învăţământului pe parcursul vieţii, ştiinţei, cercetărilor şi culturii.

25. Oportunităţile egale privind educaţia, ştiinţa şi cultura sunt esenţiale pentru o dezvoltare mai bună umană şi economică şi reprezintă forţa motrice a schimbărilor sociale. Pe de altă parte, accesul egal al femeilor la calificările de nivel înalt este nu numai un drept fundamental, ci de asemenea un  instrument de realizare a unei societăţi mai echilibrate şi de realizare a egalităţii de gen.

26. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante, luând în consideraţie în special Articolul 10 al CEDAW, Articolele 13 - 15 ale ICESCR, Articolul 2 al Protocolului Nr. 12 la ECHR, şi Articolele 10, 17 şi 20 ale Cartei Sociale Europene;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în special a Articolelor  26 şi 27 16 ale UDHR, precum şi a  obiectivelor strategice şi acţiunilor care se conţin în  Capitolul IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special al Secţiunii B (educaţia şi instruirea pentru femei);

iii. includerea explicită a principiului de egalitate a genurilor în cadrul legislative naţional privind educaţia şi a perspectivei de gen în toate politicile educaţionale;

iv. includerea perspectivei egalităţii de gen în cadrul drepturilor omului în programele instructive de pregătire iniţială, recalificare şi formare a cadrelor didactice;

v. includerea perspectivei de gen în politicile şi planurile de dezvoltare şi implementare a noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţie (TIC), inclusiv a măsurilor de a spori fortificarea capacităţii femeilor în legătură cu TIC;

vi. monitorizarea regulată a curriculei educaţionale, a conţinutului obiectelor, standardelor şi resurselor educaţionale, a organizării procesului de învăţământ în clasă şi în şcoală, pentru a elimina stereotipurile de gen la toate nivelele sistemului educaţional;

vii. implementarea acţiunilor pozitive / măsurilor speciale temporare în vederea asigurării accesului egal al fetelor şi băieţilor la educaţie şi instruire profesională în acele domenii unde tradiţional se înregistrează o reprezentare excesivă a unui dintre sexe, precum şi în vederea asigurării dezvoltării egale a abilităţilor personale care datorită stereotipurilor privind rolurile sexelor, erau asociate cu   unul dintre sexe, aşa ca stima faţă de propria persoană, lucrul în echipă, vorbirea în public sau soluţionarea paşnică a conflictelor;

viii. integrarea în educaţie formală şi ne-formală a principiului  drepturilor egale şi a accesului egal al fetelor şi băieţilor, femeilor şi bărbaţilor la respectarea drepturilor sale umane, în special a drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale;

ix. existenţa studiilor şi cercetărilor privind genurile/femeile în universităţi şi instituţiile de cercetare având suport şi finanţare adecvată;

x. monitorizarea şi evaluarea regulată a participării fetelor şi băieţilor, femeilor şi bărbaţilor la toate nivelele sistemului educaţional;

xi. monitorizarea regulată a accesului femeilor şi bărbaţilor la programele postuniversitare şi obţinerea gradelor, inclusiv accesul în bază egală la granturi şi burse;

xii. evaluarea regulată a participării femeilor în programe şi proiecte de cercetări ştiinţifice şi administrarea şi coordonarea acestora;

xiii. campanii de sensibilizare adresate publicului general privind egalitatea de gen/ non-discriminarea ca principiu al drepturilor omului, menite să conducă la schimbări culturale privind stereotipurile de gen şi rolurile tradiţionale ale femeilor şi bărbaţilor.

3. Viaţa economică 

27. Oportunităţi egale pe piaţa muncii şi în viaţa economică, independenţa economică şi  oportunitatea de a exercita putere structurile decizionale economice sunt vitale pentru realizarea egalităţii de gen. În acest sens încă mai continuă să existe diferenţe considerabile între bărbaţi şi femei.

28. Femeile participă mai puţin decât bărbaţii în munca remunerată, ele deseori lucrează parţial şi salariul mediu este substanţial inferior celui al bărbaţilor şi principiul remunerării egale pentru aceeaşi muncă şi a muncii de valoare egală nu întotdeauna este respectat pe deplin. Mai mult decât atât, femeile sunt slab reprezentate în procesul decizional economic, fie la formularea politicilor, economice şi financiare în sectorul public sau privat ca antreprenori, sau în funcţiile decizionale în viaţa economică în general.

29. Discrepanţa dintre genuri în timpul utilizat pentru munca plătită şi neplătită, datorită  stereotipurilor privind rolurile genurilor, distribuirea inegală a responsabilităţilor de  familie şi insuficienţa serviciilor de îngrijire, precum şi persistenţa pieţii de muncă segregată pe genuri sunt explicaţii importante a acestei situaţii, pe care Guvernul trebuie s-o abordeze.

30. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Articolele 11 şi 13 ale CEDAW, Articolele 7 şi 10 ale ICESCR, Convenţiile Nr. 100, 111 şi 183 ale OMM, Articolele 1, paragraful 2, 4, paragraful 3, 8, 20, 26 şi 27 ale Cartei Sociale Europene revizuite, precum şi promovarea implementării pe deplin a standardelor care se conţin în legislaţia  Uniunii Europene care prevede tratamentul egal al femeilor şi bărbaţilor cu privire la angajarea în câmpul muncii, inclusiv acces, condiţiile de muncă, inter alia, timpul de muncă flexibil, dezvoltarea şi promovarea profesională, plata echitabilă, eliberarea din funcţie, inversarea poverii dovezilor în cazurile de discriminare în bază de sex, hărţuire sexuală, protecţia sarcinii maternităţii şi paternităţii, precum şi accesul la şi furnizarea bunurilor şi serviciilor;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, precum şi a  obiectivelor strategice şi acţiunilor care se conţin în  Capitolul IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special al Secţiunii F (femeile şi economia);

iii. adoptarea /existenţa planurilor naţionale şi/sau regionale şi locale de realizare a egalităţii genurilor  în munca şi angajarea în câmpul muncii în  sectorul public, crearea /existenţa mecanismelor instituţionale de monitorizare a implementării acestora şi de evaluare a progresului, precum şi încurajarea în vederea elaborării unor astfel de planuri pentru sectorul privat;

iv. adoptarea /existenţa şi aplicarea legilor şi măsurilor de prevenire, combatere şi răspundere pentru  hărţuire sexuală  şi alte forme de victimizare la locul de muncă şi de protecţie a victimelor;

v. adoptarea /existenţa şi implementarea planurilor/programelor de promovare a instruirii profesionale pentru femei şi integrarea lor în piaţa muncii, precum şi măsurile pro-active în vederea  depăşirii segregării pe orizontală şi verticală a femeilor şi bărbaţilor pe piaţa  muncii;

vi. adoptarea /existenţa şi implementarea măsurilor legale şi administrative de promovare a participării egale a femeilor în procesul decizional economic, inclusiv implementarea planurilor de realizare a participării echilibrate a genurilor în consilii şi alte structuri decizionale ale instituţiilor economice şi financiare şi ale întreprinderilor private;

vii. adoptarea /existenţa şi implementarea programelor naţionale care trebuie să includă aşa instrumente şi servicii ca consultanţa financiară şi disponibilitatea creditelor în sprijinul antreprenoriatului feminin;

viii. adoptarea/existenţa programelor de instruire şi dezvoltare a competenţelor în domeniul egalităţii genurilor pentru politicieni şi factorii de decizie;

ix. campanii de informare şi sensibilizare adresate publicului general privind dreptul femeilor şi bărbaţilor la egalitate pe piaţa muncii  şi viaţa economică;

x. colectarea, analiza şi diseminarea regulată a datelor statistice dezagregate în bază de  sex privind participarea bărbaţilor şi femeilor pe piaţa  muncii şi în viaţa economică, inclusiv pe sectoare, nivele ierarhice, avansarea în carieră, venit, salarii, munca cu ziua de muncă deplină /parţială, condiţiile contractului de muncă, etc.

4. Viaţa politică şi publică 

31. Participarea în viaţa politică şi publică  este un drept de bază al cetăţenilor şi trebuie să fie respectat în egală măsură atât privind bărbaţii, cât şi femeile. De aceea, participarea echilibrată a ambelor sexe la toate nivelele vieţii politice şi publice, inclusiv la nivel decizional este o cerinţă de respectare a drepturilor omului  care poate asigura o funcţionare mai bună a societăţii democratice.

32. Existenţa şi funcţionarea regulată a democraţiei de paritate de asemenea este o garanţie că interesele femeilor şi bărbaţilor vor fi  pe deplin luate în consideraţie la elaborarea politicilor şi implementarea acestora. Pentru realizarea scopului de participare egală a femeilor şi bărbaţilor, trebuie să fie respectat pragul de paritate, pentru care rata de participare minimă se consideră a fi   40% pentru fiecare sex.

33. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Articolele 7 şi 8 ale CEDAW, împreună cu Recomandarea  Generală Nr. 23 privind viaţa politică şi publică adoptată de Comitetul privind  Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor  şi Articolul 25 al ICCPR;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în special a Articolului  21 al UDHR şi Recomandării Rec(2003)3 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind  participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în  procesul decizional politic şi public, precum şi a obiectivelor strategice şi acţiunilor care se conţin în  Capitolul IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, privind sistemul electoral, care sunt garantate în special în Secţiunea G (femeile în organele puterii de stat şi ca factori de decizie);

iii. adoptarea /existenţa şi implementarea normelor, juridice sau administrative, inclusiv  participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în organele sau uniunile alese;

iv. adoptarea /existenţa şi aplicarea legilor/regulamentelor sau altor iniţiative având ca scop participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în funcţiile de guvernare;

v. adoptarea /existenţa şi implementarea planurilor de realizare a egalităţii în organele decizionale în viaţa politică şi publică, inclusiv în managementul de vârf al administraţiei  publice, judiciare, diplomaţiei, etc., şi stabilirea unui cadru progresiv de timp;

vi. evaluarea regulată a participării femeilor şi bărbaţilor în organele decizionale, atât alese, cât şi cele desemnate, inclusiv a procentului de membri de fiecare sex în aceste organe şi identificarea obstacolelor întâlnite în cale şi a strategiilor necesare pentru a depăşi barierele identificate;

vii. existenţa programelor de fortificare a capacităţii şi de instruire în vederea participării şi reprezentării politice în bază de paritate atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi şi în special pentru  grupurile de tineret şi alt public relevant;

viii. monitorizarea regulată a progresului în vederea realizării echilibrului de gen în cadrul partidelor politice, în special în organele decizionale ale acestora, listele electorale şi alte procese de selectare a  candidaţilor;

ix. includerea sistematică a  dimensiunii de gen în campaniile electorale pentru alegerile în organele la nivel naţional, regional sau local, precum şi în organele la nivel internaţional;

x. campanii de informare şi sensibilizare adresate publicului general privind participarea  echilibrată/în bază e paritate a femeilor şi bărbaţilor la toate nivelele vieţii politice şi  publice.

5. Reconcilierea vieţii personale/de familie şi a vieţii profesionale/publice

34. Stereotipurile de gen şi divizarea puternică a rolurilor genurilor influenţează modelele sociale care prezintă femeia ca fiind în cea mai mare măsură responsabilă de viaţa de familie şi cea privată (în domeniul muncii neremunerate), iar bărbaţii – în sfera publică şi în activitate profesională  (în domeniul muncii remunerate). O astfel de divizare conduce la persistenţa împărţirii inechitabile a responsabilităţilor casnice şi de familie, fiind una din cauzele principale ale discriminării împotriva femeilor pe piaţa muncii şi ale participării lor sociale şi politice limitate.

35. Participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în viaţa profesională/publică şi în viaţa  privată/de familie este, de aceea, un domeniu cheie pentru egalitatea de gen şi este esenţială pentru dezvoltarea  societăţii. Pe de altă parte, reconcilierea muncii şi a vieţii publice cu viaţa de familie şi cea privată, promovarea realizării de sine în viaţa publică, profesională, socială şi de familie, este o precondiţie pentru obţinerea calităţii semnificative a vieţii pentru toţi, femei şi bărbaţi, fete şi băieţi, şi pentru respectarea deplină a drepturilor omului în sferele politice, economice, culturale şi sociale.

36. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Articolul 11 al CEDAW, Convenţia Nr. 156 a OMM şi Articolul 27 al Cărţii Sociale Europene revizuite;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în special a Recomandării Nr. R (96) 5 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind  reconcilierea muncii şi a vieţii de familie, precum şi a  obiectivelor strategice şi acţiunilor care se conţin în Capitolul IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special al Secţiunii F (femeile şi economia);

iii. adoptarea/existenţa şi aplicarea legislaţiei privind protecţia maternităţii şi paternităţii, inclusiv prevederile privind concediul de maternitate plătit, concediul parental plătit în egală măsură accesibil ambilor părinţi, concediul plătit netransferabil acordat tatălui, precum şi  măsurile specifice adresate  în egală măsură femeilor şi bărbaţilor care lucrează, care permit îndeplinirea responsabilităţilor de familie, inclusiv îngrijirea şi asistenţa copiilor bolnavi sau invalizi şi a membrilor dependenţi;

iv. existenţa unei reţele largi, având o cuprindere adecvată, de servicii finanţate din bugetul public sau sprijinite din mijloace publice  de îngrijire a copiilor şi acordare a serviciilor de îngrijire a persoanelor în etate, a  invalizilor  sau altor persoane dependente, care să poată răspunde la necesităţile personale şi de familie;

v. adoptarea/existenţa şi implementarea iniţiativelor de încurajare a managementului sectorului privat şi cel public de a introduce şi dezvolta practici de management prietenoase familiei la locul de muncă, în egală măsură accesibile femeilor şi bărbaţilor, cum ar fi aranjamente flexibile a timpului de lucru, diferite tipuri de programe pentru concediu personal, etc.;

vi. adoptarea/existenţa şi implementarea măsurilor şi iniţiativelor de încurajare a armonizării dintre orele de funcţionare a şcolilor şi instituţiilor de îngrijire a copiilor şi orele programului de lucru al părinţilor;

vii. Campaniile de conştientizare adresate publicului general privind importanţa împărţirii egale a sarcinilor şi responsabilităţilor de familie şi între femei şi bărbaţi, inclusiv necesitatea băieţilor şi fetelor de a contribui la întreţinerea gospodăriei casnice ca un element semnificativ al educaţiei lor;

viii. existenţa studiilor regulate privind utilizarea timpului care indică timpul utilizat în mediu de femei şi bărbaţi pentru activităţi remunerate şi neremunerate.

6. Protecţia socială

37. Protecţia socială este dreptul de bază al omului şi  înseamnă promovarea efectivă a coeziunii sociale. Totodată, deseori femeile sunt în dezavantaj în acest sens  din cauza mai multor factori în legătură cu situaţia lor pe piaţa muncii şi din cauza gradului diferit de vulnerabilitate socială în baza rolurilor tradiţionale ale genurilor şi a normelor  sociale. Printre factorii care duc la această  situaţie sunt muncile mai puţin calificate, cariera profesională mai scurtă sau cariera profesională mai lungă cu consecinţe negative asupra dreptului personal la pensie. Dificultăţi adiţionale pot  fi generate de situaţiile tradiţionale în care femeile nu au drepturi individuale la asigurare socială, ci sunt dependente de  drepturile soţilor/partenerilor. De aceea, individualizarea drepturilor pare a fi un sistem mai favorabil în sensul egalităţii de gen.

38. Riscul sporit al sărăciei poate în deosebi  afecta anumite categorii de populaţie în care femeile formează majoritatea: şomerii, părinţii solitari, persoanele în etate care locuiesc singure, familiile cu câţiva dependenţi. Mai mult decât atât, sărăcia şi depravarea materială sunt deseori complicate prin inabilitatea de a participa în deplină măsură în viaţa socială în rezultatul accesului  inadecvat la ocuparea în câmpul muncii, educaţie şi instruire, locuinţe, sau servicii de sănătate.

39. În planificarea şi implementarea politicilor de protecţie socială, guvernul are responsabilitatea de a ţine cont de situaţia specifică a femeilor şi bărbaţilor pe piaţa muncii şi în societate pe larg, precum şi de responsabilităţile lor sociale, pentru a garanta  egalitatea formală şi substanţială a ambelor sexe în accesul acestora la şi respectarea drepturilor de a beneficia de protecţie socială.

40. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Articolele 11 şi 13 ale CEDAW, Articolul 10 al ICESCR, Convenţia Nr. 102 OMM, Articolele 12, 13, 14, 30 şi 31 ale Cartei Sociale Europene, şi Codul European al Asigurării Sociale;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în special a Articolelor 22 şi 25 ale UDHR;

iii. adoptarea/existenţa schemelor de protecţie socială durabilă şi adecvată care ţin cont de situaţiile specifice ale femeilor pe piaţa muncii şi  în viaţa socială şi economică, de exemplu lucrul cu ziua de muncă incompletă, întreruperi în carieră, salariu mediu mai mic, etc.;

iv. existenţa sistemelor de asigurare cu pensii care ţin cont de aspectele specifice ale carierei profesionale şi divizarea în prezent inegală  a responsabilităţilor între femei şi bărbaţi (îngrijirea copiilor, îngrijirea membrilor dependenţi ai familiei, etc.), inclusiv, dacă este cazul, de măsurile compensatorii pentru a diminua consecinţele negative  ale sistemului actual de pensii asupra femeilor;

v. existenţa/organizarea protecţiei sociale subsidiare (asistenţa, înlesniri suplimentare, venit minim) astfel încât plata înlesnirilor respective să nu fie supusă condiţiilor umilitoare sau compromise de controale arbitrare;

vi. existenţa programelor de instruire receptive la dimensiunea de gen pentru grupuri specifice care se confruntă cu riscul sărăciei şi excluziunii, deseori dominate de femei, pentru a promova integrarea lor în piaţa muncii;

vii. existenţa măsurilor de protecţie socială în vederea asigurării ca desfacerea căsătoriei sau încetarea convieţuirii (divorţ, separare) să nu  implice nici pentru unul din parteneri, cu sau fără copii, careva consecinţe intolerabile în ceea ce priveşte locuinţa, îndatorii sau circumstanţe similare, pentru a evita riscul excluziunii sociale;

viii. existenţa măsurilor de protecţie socială menite să asigure dreptul la locuinţă şi condiţii de trai decente  familiilor mono-parentale, de regulă mame solitare.

7. Sănătatea, inclusiv sănătatea sexuală şi reproductivă

41. Dreptul egal al femeilor şi bărbaţilor la sănătate, inclusiv sănătatea sexuală şi reproductivă, cuprinde multe alte drepturi ale omului care sunt recunoscute  în tratatele  internaţionale şi documentele privind drepturile omului  şi care în egală măsură trebuie să fie respectate atât în privinţa femeilor, cât şi a bărbaţilor. 

42. Sănătatea femeilor şi bărbaţilor este clar  influenţată de sexul lor biologic. Cu toate acestea, rolurile de gen atribuite de societate şi inegalităţile de gen de asemenea au un impact major asupra bunăstării. Motivele pentru aceste  variaţii şi în consecinţă necesităţile diferite ale femeilor şi bărbaţilor determinate de  diferenţele lor biologice  şi  contextul social trebuie să fie respectate în prestarea acestora a serviciilor de sănătate pe parcursul vieţii lor, din copilărie, până la bătrâneţe.

43. Egalitatea de gen prevede ca femeile şi bărbaţii să se bucure de  oportunităţi egale de a realiza potenţialul lor de sănătate, inclusiv prin accesul egal la servicii de sănătate şi calitatea acestor servicii.

44. Aceasta în continuare înseamnă că sănătatea femeilor şi bărbaţilor trebuie să fie considerată egală ca valoare şi că atât femeile, cât şi bărbaţii trebuie să aibă  dreptul non-negociabil de a decide referitor la propriul corp, inclusiv în aspecte sexuale şi  reproductive. Această recunoaştere trebuie să fie  reflectate în dezvoltarea, implementarea, accesul la, monitorizarea şi evaluarea serviciilor de ocrotire a sănătăţii şi în priorităţile de cercetare.

45. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Articolului 12 al CEDAW, împreună cu Recomandarea Generală Nr. 24 privind femeile şi sănătatea adoptată de Comitetul privind Eliminarea  Discriminării împotriva Femeilor, Articolul 12 al ICESCR, şi Articolul 11 al Cartei Sociale Europene revizuite;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în special a Articolului 25 al UDHR, precum şi a  Programului de Acţiuni al  Conferinţei Internaţionale privind Populaţia şi Dezvoltarea (Cairo, 5-13 septembrie 1994), precum şi a  obiectivelor strategice şi acţiunilor care se conţin în Capitolul IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special al Secţiunilor C (femeile şi sănătatea) şi I (drepturile omului privind femeile);

iii. existenţa şi promovarea educaţiei receptive la dimensiunea de gen şi a informării despre sănătate, inclusiv sănătate sexuală şi reproductivă, în special prin sistemul educaţional şi programe de sensibilizare şi informare deplină privind opţiunile de planificare a familiei adresate  publicului general, inclusiv prin media şi servicii de sănătate;

iv. existenţa serviciilor de sănătate de calitate egală şi sensibile la dimensiunea de gen  pentru femei şi pentru bărbaţi, atât privind problemele comune de sănătate, cât şi cele determinate de diferenţele biologice, de exemplu privind sănătatea reproductivă şi inegalităţile socio-economice dintre femei şi bărbaţi;

v. existenţa accesului deplin şi egal la servicii relevante, corespunzătoare, oportune şi înţelese de informare şi consiliere, necesare femeilor şi bărbaţilor pentru a lua decizii privind sănătatea lor, indiferent de starea lor civilă şi vârstă, chiar dacă  metodele specifice şi  tratamentul  necesar nu este disponibil  în ţara dată;

vi. existenţa cercetărilor receptive la dimensiunea de gen  preventive, biomedicale, de comportament, epidemiologice şi de sănătate, inclusiv în încercarea medicamentelor şi tehnologiilor medicale noi sau în curs de apariţie, de care femeile şi bărbaţii ar putea beneficia în egală măsură;

vii. prestarea instruirii sensibile la dimensiunea de gen în educaţia de bază şi continuă pentru specialiştii din domeniul sănătăţii, inclusiv integrarea acestei dimensiuni ca parte a instruirii în etica medicală, pentru a asigura ca interesele şi necesităţile atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor să fie abordate în egală măsură şi tratate cu respect, demnitate, discreţie şi confidenţialitate;

viii. existenţa politicilor şi implementarea efectivă a măsurilor  - inclusiv instruirea profesioniştilor – abordând aspectele medicale ale violenţei, inclusiv violenţei în familie şi sexuale şi a practicilor tradiţionale dăunătoare, în particular mutilarea organelor genitale ale femeilor, căsătoriile forţate şi cele timpurii, crime împotriva onoarei, etc., menite să  asigure servicii medicale  adecvate victimelor şi să prevină astfel de cazuri pe viitor.

8. Media

46. În societăţile moderne media dispune de un potenţial imens pentru schimbare socială, deoarece poate împiedica sau accelera schimbările  structurale în calea realizării egalităţii de gen.

47. Respectând pe deplin independenţa organelor media şi libertatea de exprimare, statele trebuie să încurajeze măsurile efective de asigurare a egalităţii de gen  ca un principiu al drepturilor omului fiind respectat în media, în conformitate cu responsabilitatea socială care are legătură cu puterea pe care o deţin în societăţile moderne.

48. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. implementarea pe deplin a  obiectivelor strategice şi acţiunilor care se conţin în Capitolul IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special în Secţiunea J (femeile şi  media);

ii. adoptarea /existenţa şi implementarea normelor consecvente cu libertatea de exprimare, împotriva ameninţărilor pentru demnitatea umană, violenţa împotriva genurilor şi utilizarea în mod negativ a imaginii femeilor şi bărbaţilor în media, inclusiv în publicitate, precum şi liniile directoare privind protejarea demnităţii omului şi pentru protecţia imaginilor şi rolurilor pozitive, echilibrate şi diverse ale femeilor şi bărbaţilor;

iii. încurajarea, în măsura consecventă cu libertatea de exprimare, a adoptării şi  implementării măsurilor auto-regulatoare, liniilor directoare, codurilor de conduită sau altor forme de reglementare în cadrul organizaţiilor media care include problema discriminării în bază de sex /egalităţii de gen, promovarea limbajului non-sexist şi prezentarea imaginilor lipsite de stereotipuri şi exclud utilizarea materialelor violente sau  degradante;

iv. evaluarea regulată a participării femeilor în procesul decizional şi la nivel  managerial şi în serviciile tehnice ale organizaţiilor media, atât publice, cât şi private, precum şi în organele de consultanţă, regulatoare şi de monitorizare din sectorul media;

v. evaluarea regulată şi încurajarea prezenţei femeilor în jurnalism şi ca participante în diferite domenii de conţinut ale mediei tipărite, difuzate şi electronice - ştiri, politică, cultură, divertisment, publicitate, etc.;

vi. încurajarea proiectelor de cercetare privind acoperirea în media a temei participării femeilor în educaţie, ştiinţă şi cultură, politică, economie şi viaţă socială, precum şi impactul pe care îl are  media în formarea valorilor şi atitudinilor, necesităţilor şi  intereselor femeilor şi bărbaţilor pe parcursul vieţii lor;

vii. încurajarea instruirii receptive la dimensiunea de gen a profesioniştilor din  domeniul media, inclusiv a proprietarilor şi managerilor.

9. Violenţa împotriva femeilor 

49. Violenţa împotriva femeilor  are loc în diferite forme, aşa ca viol şi alte forme de violenţă sexuală, violenţă fizică şi psihologică în interiorul şi în afara familiei sau unităţii domestice, hărţuire sexuală, violenţa în conflict şi situaţii post-conflict, violenţa în mediul instituţional, nerespectarea libertăţii alegerii privind  reproducerea, mutilarea organelor genitale ale femeii, crime din onoare, căsătoriile forţate sau timpurii şi, în general, practicile tradiţionale dăunătoare femeilor şi fetelor.

50. Violenţa împotriva femeilor  este una din cele mai serioase încălcări a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale femeilor şi un obstacol în calea respectării acestor drepturi şi libertăţi. Mai mult decât atât, violenţa împotriva femeilor  este o irosire a  capacităţilor şi resurselor pentru dezvoltarea economică şi socială; de asemenea ea este una din mijloacele cu care femeile  sunt forţate să accepte o poziţie subordonată  în comparaţie cu bărbaţii şi, de aceea, un impediment decisiv pentru realizarea egalităţii de gen.

51. Prevenirea şi eliminarea violenţei împotriva femeilor sunt componente esenţiale în protecţia respectării drepturilor omului privind femeile  şi sunt premisele pentru realizarea egalităţii de gen.

52. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Articolul 6 şi alte prevederi relevante ale CEDAW, împreună cu Recomandarea Generală Nr. 19 privind violenţa împotriva femeilor adoptată de  Comitetul privind Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor şi Articolul 16 al Cărţii  Sociale Europene revizuite;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în special a Declaraţiei privind Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor (Rezoluţia 48/104 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite), a Intensificării eforturilor de a elimina toate formele de violenţă împotriva femeilor (Rezoluţia 61/143 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite) şi Recomandarea Rec(2002)5 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind protecţia femeilor împotriva violenţei, precum şi a obiectivelor strategice şi acţiunilor conţinute în Capitolul  IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special în Secţiunea D (violenţa împotriva femeilor) şi I (drepturile omului vizând femeile);

iii. adoptarea/existenţa şi aplicarea legislaţiei şi a procedurilor judiciare efective în scopul prevenirii violenţei împotriva femeilor , protecţiei victimelor şi pedepsirii făptaşilor, precum şi protecţia împotriva răzbunării cu victimele violenţei sau cei care denunţă sau acceptă să mărturisească;

iv. adoptarea/existenţa şi implementarea măsurilor preventive de natură juridică, politică, socială, educaţională şi culturală, nemijlocit adresate victimelor potenţiale, precum şi potenţialilor făptaşi;

v. adoptarea/existenţa a planurilor de acţiuni comprehensive naţionale, implementarea cărora trebuie să fie monitorizată şi evaluată regulat;

vi. adoptarea/existenţa măsurilor adecvate, crearea serviciilor şi implementarea activităţilor de sprijin şi protecţie a victimelor violenţei, aşa ca adăposturi şi linii fierbinţi pentru femei, precum şi programe de intervenţie pentru făptaşii acţiunilor violente şi suport corespunzător, inclusiv suport financiar, ONG-urilor care activează în aceste domenii;

vii. adoptarea/existenţa  programelor educaţionale şi a instruirii specifice pentru toţi  profesioniştii implicaţi în orice tip de intervenţii cu victimele violenţei, în special personal judiciar, medical şi educaţional, lucrători sociali, poliţia, etc.;

viii. existenţa unui mesaj politic clar adresat publicului general, inclusiv profesioniştilor media, privind toleranţa zero faţă de orice tip de violenţă împotriva femeilor;

ix. campanii de informare şi sensibilizare adresate  publicului general privind problema violenţei împotriva femeilor ca încălcare a drepturilor omului, inclusiv informaţii specifice adresate băieţilor şi bărbaţilor privind responsabilitatea lor în vederea preveniri şi eliminării violenţei împotriva femeilor;

x. colectarea şi analizarea sistematică şi regulată a datelor şi informaţiilor, inclusiv a datelor statistice dezagregate pe sex, despre tipurile şi măsura în care există violenţa în bază de gen împotriva femeilor, precum şi diseminarea acestor informaţii către publicul general.

10. Traficarea de fiinţe umane 

53. Încălcarea anumitor drepturi ale omului, inclusiv discriminarea în bază de sex, este o cauză şi o consecinţă a traficării de fiinţe umane. Acest fenomen în creştere este o manifestare specifică a violenţei şi o formă modernă a sclaviei  care rezultă în încălcări grave ale drepturilor omului şi este un delict împotriva demnităţii şi integrităţii fiinţelor umane. De aceea, protecţia drepturilor omului trebuie să devină un cadru pentru toate acţiunile împotriva traficării.

54. Deseori discriminarea este îndreptată împotriva femeilor şi fetelor şi drepturile lor umane sunt încălcate chiar înainte ca ele să devină victime ale traficării  deoarece ele se confruntă cu marginalizarea, sărăcia şi şomajul mai des decât bărbaţii. De aceea, la elaborarea şi implementarea acţiunilor de combatere a traficării de fiinţe umane inegalităţile dintre femei şi bărbaţi  trebuie să fie  abordate în mod sistematic.

55. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Articolule 6 al CEDAW, Protocolul Naţiunilor Unite privind  Prevenirea, Reprimarea şi Pedeapsa pentru Traficarea de Fiinţe Umane, în special a Femeilor şi Copiilor şi Convenţia Consiliului Europei privind Acţiunile împotriva  Traficării de Fiinţe Umane;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în special a Recomandării Nr. R (2000) 11 a Comitetului de Miniştri al  Consiliului Europei privind acţiunile de combatere a  traficării de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale, precum şi a obiectivelor strategice şi acţiunilor conţinute în Capitolul  IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special în Secţiunea I (drepturile omului vizând femeile);

iii. adoptarea /existenţa şi aplicarea legislaţiei şi procedurilor judiciare efective în vederea protecţiei victimelor traficării şi pedepsirii făptaşilor;

iv. adoptarea/existenţa şi implementarea planurilor de acţiuni comprehensive naţionale împotriva traficării de fiinţe umane, care să ţină pe deplin cont de egalitatea de gen, şi anume în ceea ce priveşte prevenirea, inclusiv măsurile în vederea descurajării cererii, protecţia, inclusiv reabilitarea, şi urmărirea în justiţie;

v. crearea /existenţa mecanismelor de coordonare efectivă a acţiunilor în cadrul tuturor sectoarelor a căror implicare este esenţială în prevenirea şi combaterea traficării, în care trebuie să participe mecanismele de asigurare a egalităţii de gen şi a drepturilor omului, ONG-urile relevante şi alte organizaţii ale societăţii civile şi unde trebuie să fie asigurată  participarea echilibrată a genurilor;

vi. existenţa instruirii corespunzătoare  în prevenirea şi combaterea traficării de fiinţe umane şi în identificarea şi acordarea asistenţei victimelor şi protecţia drepturilor lor ca fiinţe umane, pentru toate persoanele care, în virtutea activităţii lor, au contacte cu victimele;

vii. adoptarea/existenţa şi implementarea măsurilor de favorizare a programelor de  reintegrare a victimelor în societate, inclusiv reintegrarea în sistemul educaţional şi în piaţa muncii;

viii. existenţa suportului corespunzător tehnic şi financiar ONG-urilor şi altor organizaţii /grupurile relevante ale societăţii civile angajate în acordarea asistenţei  victimelor;

ix. colectarea şi analizarea sistematică şi regulată a datelor şi informaţiilor, inclusiv a datelor statistice dezagregate pe sex, despre tipurile şi măsura în care există traficarea de fiinţe umane, precum şi diseminarea acestor informaţii către publicul general.

11. Situaţiile de conflict şi post-conflict

56. Conform estimărilor, femeile şi copiii constituie 80% din populaţia refugiaţilor din întreaga lume. Ei sunt deosebit de vulnerabili în situaţiile de conflict; de aceea în astfel de situaţii ei trebuie să fie asiguraţi cu protecţie efectivă, fie în conflicte armate, sau alte conflicte sau ocupaţie străină. În prevenirea şi soluţionarea conflictelor vocea lor trebuie să fie auzită şi nevoile lor specifice trebuie să fie  abordate în  reconstrucţia post-conflict.

57. De aceea, participarea femeilor în prevenirea  şi soluţionarea conflictelor la nivel decizional trebuie să fie sporită, deoarece femeile pot să contribuie semnificativ, în special la restabilirea păcii şi prevenirea conflictelor armate ulterioare. Participarea lor în instituţiile şi mecanismele decizionale de prevenire, management şi soluţionare a conflictelor, inclusiv în negocierile de pace şi democratizarea societăţii după conflict nu trebuie să scadă sub 40%, ceea ce este considerat pragul de paritate.

58. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Statutul Curţii Internaţionale Penale de la Roma;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în special a Rezoluţiei 1325 privind Femeile, Pacea şi Securitatea a Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite şi  Rezoluţia Conciliului Europei privind rolul femeilor şi bărbaţilor în prevenirea conflictelor, instituirea păcii şi procesele democratice post-conflict – o perspectivă de  gen, adoptată la a 5-ea Conferinţă Ministerială Europeană privind  Egalitatea dintre Femei şi Bărbaţi, precum şi a obiectivelor strategice şi acţiunilor conţinute în Capitolul  IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special în Secţiunea E (femeile şi conflictele armate);

iii. evaluarea şi diseminarea regulată informaţiilor privind incidenţa abuzului de drepturi ale omului faţă de femei în situaţiile de conflict, cu scopul de a micşora această incidenţă, de rând cu promovarea activă a formelor non-violente de soluţionare a  conflictelor;

iv. introducerea /existenţa mecanismelor de considerare adecvată a necesităţilor speciale şi contribuţiilor femeilor şi bărbaţilor în proiectele de restructurare în societatea post-conflict;

v. existenţa aranjamentelor de includere a femeilor în structurile şi mecanismele de  reconstruire a societăţii în situaţiile post-conflict, aşa ca comitetele pentru negocierile de pace şi alte organe decizionale, de rând cu evaluarea regulată a participării femeilor în aceste organe pentru a asigura realizarea progresivă a echilibrului de gen;

vi. promovarea /existenţa iniţiativelor de încurajare a participării femeilor în misiunile de menţinere a păcii  în vederea asigurării includerii femeilor pacificatoare în contingentele naţionale participante în operaţiunile internaţionale;

vii. încurajarea/existenţa instruirii sistematice a membrilor operaţiunilor de menţinere a păcii de guvernele/statele care contribuie la forţele pacificatoare, care să ţină cont de egalitatea de gen în vederea prevenirii în particular a violenţei împotriva femeilor şi traficării de fiinţe umane;

viii. existenţa mecanismelor de asigurare a protecţiei, asistenţei şi instruirii femeilor refugiate şi celor  strămutate care au nevoie de protecţie internaţională, precum şi femeilor strămutate în interiorul ţării;

ix. considerarea sistematică a dimensiunii de  gen la fiecare etapă a  procedurilor de obţinere a azilului şi recepţionare a refugiaţilor.

12. Situaţia specifică a grupurilor vulnerabile expuse discriminării multiple

59. Anumite grupuri de femei, datorită combinaţiei dintre sexul său şi alţi factori aşa ca rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea naţională sau  socială, asocierea cu o minoritate naţională, proprietate, naştere sau alt statut, sunt într-o poziţie deosebit de vulnerabilă. Adiţional la discriminarea în bază de sex, aceste femei sunt deseori  supuse unui sau mai multor tipuri de discriminare în mod simultan.

60. De aceea guvernele trebuie să acorde atenţie specială necesităţilor specifice pe care femeile din aceste grupuri le au în vederea  protecţiei împotriva discriminării şi a acţiunilor pozitive care vor duce la obţinerea egalităţii de facto.

61. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Articolele 3.g şi 6 a Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Protocolul Nr. 12 la ECHR, Articolele 1, paragraful 2, 16, 19 şi 20 a Cartei Sociale Europene revizuite  şi Convenţia Cadrul a Consiliului Europei pentru Protecţia  Minorităţilor Naţionale;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, precum şi a obiectivelor strategice şi acţiunilor conţinute în Capitolul  IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special în Secţiunea I (drepturile omului vizând femeile);

iii. adoptarea /existenţa şi aplicarea prohibiţiei legale a discriminării din oricare din motivele menţionate mai sus;

iv. adoptarea /existenţa şi implementarea unei politici active de prevenire a tuturor formelor de discriminare;

v. adoptarea /existenţa şi implementarea acţiunilor pozitive de combatere a discriminării  multiple, în vederea realizării egalităţii de facto;

vi. crearea/existenţa  mecanismelor instituţionale având responsabilitatea de a coordona acţiunile de sporire a conştientizării şi combatere a discriminării din orice motive, întotdeauna luând în consideraţie particularităţile unei astfel de discriminări şi necesitatea de participare în astfel de mecanisme a ambelor genuri în egală măsură;

vii. evaluarea regulată a integrării şi a perspectivei de gen în politicile şi programele adresate grupurilor expuse discriminării multiple şi coexistente;

viii. evaluarea regulată a integrării îi politicile de realizare a egalităţii de gen a preocupărilor specifice a femeilor care aparţin  grupurilor expuse discriminării multiple şi coexistente;

ix. colectarea şi analizarea regulată a datelor statistice dezagregate pe sex, dacă este posibil documentarea /informarea privind aspectele specifice ale femeilor  care aparţin grupurilor expuse discriminării multiple şi coexistente şi promovarea cercetărilor privind discriminarea multiplă, întotdeauna având în vedere aspectele de gen ale acestei discriminări;

x. iniţiative de informare şi sensibilizare adresate publicului general şi grupurilor expuse discriminării multiple şi coexistente privind problema discriminării  multiple, inclusiv aspectele  şi problemele ei în legătură cu dimensiunea de gen.

C. Strategii, mecanisme şi instrumente de realizare a egalităţii de gen

1. Implementarea strategiilor complementare ca obligaţie a statului în angajamentul acestuia de a realiza egalitatea 

62. Stabilirea standardelor juridice de garantare a respectării principiului egalităţii de gen şi ne-discriminării nu este suficient de a realiza egalitatea de gen substanţială. Pentru a respecta angajamentele luate, guvernele trebuie să elaboreze şi să implementeze efectiv măsuri de politică pro-active şi diverse strategii care au fost recunoscute de organizaţiile  internaţionale ca fiind indispensabile pentru realizarea într-o mod efectiv a obiectivului de implementare a egalităţii de gen. Este pe larg acceptată o abordare duală a strategii: pe de o parte,  acţiuni concrete care includ acţiuni pozitive / măsuri speciale temporare, iar pe de altă parte, strategiile de realizare a egalităţii de gen care urmează a fi  implementate în toate domeniile şi procesele ale politicii respective.

63. Măsura în care dezvoltarea şi utilizarea acestor strategii  în politica naţională de realizare a egalităţii de gen  variază de la ţară la ţară şi deseori depinde de existenţa mai multor condiţii. Funcţionarea efectivă a mecanismelor instituţionale de realizare a egalităţii de gen este o precondiţie pentru dezvoltarea cu succes a acestor strategii complementare care sunt instrumentale dacă sunt înţelese, dezvoltate şi utilizate corect.

64. Acţiunile specifice, inclusiv acţiunile pozitive şi pozitive şi măsuri speciale temporare, adresate femeilor şi societăţii pe larg, sunt recunoscute în calitate de mandat tradiţional al mecanismelor instituţionale naţionale de realizare a egalităţii de gen; totodată ele trebuie să fie complementate de strategia de realizare a egalităţii de gen, o  strategie care trebuie să implice o varietate de participanţi responsabili pentru politicile respective în toate sectoarele şi nivelele de guvernare.

65. Pentru a organiza aplicarea complementară şi în paralel a politicilor specifice şi a strategiei  de realizare a egalităţii de gen într-un mod eficient, este absolut necesar de a asigura disponibilitatea  anumitor instrumente de sprijin a dezvoltării şi implementării acestora şi de a desemna responsabilitatea pentru susţinerea eforturilor de realizare a egalităţii de gen într-un mod sistematic şi planificat.

66. Strategiile de informare sistematică şi  comunicare şi planurile de acţiuni naţionale privind realizarea egalităţii de gen sunt alte cerinţe de bază pentru  guverne în sarcina lor de formulare şi urmare a politicii egalităţii genurilor în contextul dinamic al societăţilor noastre.

67. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul statelor de a realiza egalitatea de gen în acest sens includ următoarele:

i. ratificarea şi implementarea pe deplin a tratatelor internaţionale relevante luând în consideraţie în special Articolele 1 - 5 ale CEDAW, împreună cu Recomandarea Generală Nr. 25 privind măsurile speciale temporare, adoptate de Comitetul pentru  Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor, Articolul 3 al ICESCR şi ICCPR; Articolul 14 al ECHR şi Articolul E al Cartei  Sociale Europene revizuite, care oferă o bază transversală pentru respectarea tuturor drepturilor înserate în aceste tratate, precum şi Articolul 20 al Cartei  Sociale Europene revizuite, care prevede o interzicere expresă a discriminării din motive de sex în problemele ce vizează angajarea în câmpul muncii şi ocupaţia  şi obligă statele să promoveze principiul oportunităţilor egale şi a tratamentului egal;

ii. implementarea pe deplin a instrumentelor juridice internaţionale relevante ne-obligatorii, în particular a Recomandării Nr. R (98) 14 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind strategiile de realizare a egalităţii de gen şi Rezoluţia privind realizarea egalităţii de gen: o provocare pentru drepturile omului şi o precondiţie a dezvoltării economice, adoptată la a 6-ea Conferinţă Ministerială Europeană pentru  Egalitatea dintre Femei şi Bărbaţi (Stockholm, 8-9 iunie 2006), precum şi a obiectivelor strategice şi acţiunilor conţinute în Capitolul  IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special în Secţiunea H (mecanismele instituţionale de avansare a  femeilor);

iii. existenţa şi recunoaşterea explicită a bazei juridice pentru introducerea acţiunilor concrete, inclusiv acţiunile pozitive sau măsurile speciale temporare, conform Articolului  4 al CEDAW;

iv. existenţa şi aplicarea obligaţiei astringente de a adopta şi urma strategia de realizare a egalităţii de gen, inclusiv privind elaborarea bugetelor cu aspecte de gen şi efectuarea analizei în bază de gen / evaluarea impactului asupra genurilor  în toate domeniile de guvernare şi identificarea clară a participanţilor responsabili pentru dezvoltarea, implementarea şi evaluarea acestora;

v. adoptarea /existenţa şi implementarea efectivă a planurilor de acţiuni naţionale periodice de realizare a egalităţii de gen  şi a indicatorilor de măsurare a rezultatelor şi a progresului realizat în implementarea acestora, suport sistematic şi raportare regulată şi, dacă este necesar, revizuirea acţiunilor şi strategiilor în vederea realizării cu succes a obiectivelor acestor planuri de acţiuni;

vi. elaborarea şi implementarea strategiilor adecvate de informare şi comunicare având ca scop înţelegerea şi obţinerea unui consens larg  privind elaborarea politicii naţionale de realizare a egalităţii de gen, promovării şi implementării ei şi cultivarea opiniei publice, a noilor percepţii şi schimbării culturale în opinia publică, inclusiv prin sensibilizarea organizaţiilor sociale şi mijloacelor media.

2. Crearea sau consolidarea  mecanismelor instituţionale /naţionale de realizare a egalităţii de gen  

68. Mecanismele instituţionale /naţionale sunt instrumente esenţiale pe care guvernele trebuie să le  creeze sau consolideze  pentru a îndeplini obligaţia lor de a elimina discriminarea din motive de sex şi de a realiza egalitatea de gen.

69. Există o tendinţă generală de  diversificare şi multiplicare a mecanismelor de realizare a egalităţii de gen şi crearea lor progresivă în diverse domenii ale politicii şi la diferite nivele ale puterii, inclusiv în parlamente, organe ale puterii regionale şi locale, dar şi ca  instituţii independente.

70. În ceea ce priveşte mecanismele instituţionale din cadrul structurilor guvernamentale, nu există modele ideale, fixe, valabile pentru orice ţară.  Realităţile economice, sociale, culturale şi politice diferă de la ţară la ţară şi pentru ca mecanismele  instituţional să fie efective şi durabile, ele trebuie să se încadreze în contextul naţional şi să fie receptive a aceste realităţi.

71. Totodată, pot fi indicate unele condiţii de bază privind crearea, consolidarea sau funcţionarea efectivă a acestor mecanisme şi prevăzuţi ca  indicatori ai voinţei politice şi angajamentului şi a obiectivelor strategice ale statelor  în vederea realizării egalităţii de gen .

72. Astfel de elemente includ:

i. implementarea pe deplin a obiectivelor strategice şi acţiunilor conţinute în Capitolul  IV al Platformei de Acţiuni de la Beijing, în special în Secţiunea H (mecanismele instituţionale de avansare a  femeilor);

ii. situarea mecanismelor de realizare a egalităţii de gen la cel mai înalt nivel politic; mai concret, ca unitatea naţională de coordonare să fie la cel mai înalt nivel al guvernului, în responsabilitatea directă a preşedintelui, prim ministrului sau a cabinetului de miniştri  şi ca unităţile sau punctele focale să fie create în cadrul ministerelor  sau altor departamente guvernamentale sau în cadrul structurilor regionale sau locale ale puterii de stat, la cel mai înalt nivel al acelor departamente şi structuri;

iii. dispunerea de către mecanismele instituţionale  de autoritate, vizibilitate, recunoaşterea politică, finanţarea necesară şi resurse umane, şi ca acţiunile lor să fie pe deplin sprijinite de puterea politică la diferite nivele de exercitare a acesteia;

iv. includerea în structura generală a mecanismelor de asigurare a egalităţii de gen a structurii interdepartamentale/interministeriale cu reprezentanţi de nivel înalt  cu drepturi de luare a deciziilor din toate domeniile relevante ale  politicii, pentru a asigura funcţionarea efectivă a procesului de implementare a strategiilor de realizare a egalităţii de gen;

v. sprijinirea mandatului mecanismelor instituţionale pe o bază legală clară  cu funcţii şi  responsabilităţi bine definite şi ca acestea să includă în mod necesar abordarea în ambele direcţii a lucrului în vederea realizării egalităţii de gen: 1. politici şi acţiuni concrete, inclusiv acţiuni pozitive, dacă este cazul, în domeniile critice pentru avansarea femeilor şi realizarea egalităţii de gen; 2. promovarea, monitorizarea şi coordonarea şi evaluarea procesului de implementare a strategiilor de realizare a egalităţii de gen în toate politicile şi programele;

vi. acumularea în cadrul mecanismelor instituţionale a experienţei în domeniul realizării egalităţii de gen, atât pentru însăşi aceste mecanisme, cât şi ca formatori de capacitate în egalitatea de gen la diferite nivele ale guvernului şi administraţiei şi elaborarea în acest scop a  metodelor, instrumentelor şi mijloacelor pentru efectuarea analizei de gen /evaluarea impactului asupra genurilor şi elaborarea bugetelor cu aspecte de gen, precum şi instruirea în  realizarea egalităţii de gen şi utilizarea acestor metode, instrumente şi mijloace;

vii. responsabilitatea statului pentru resursele necesare pentru a suporta costurile operaţionale de bază a  mecanismelor instituţionale - personal, întreţinerea încăperilor, funcţionarea normală a instituţiei  - chiar dacă  finanţarea pentru acţiuni şi proiecte specifice poate de asemenea fi obţinută din diferite surse;

viii. stabilirea prin intermediul mecanismelor instituţionale a legăturilor formale şi ne-formale de cooperare cu alte instituţii publice şi administraţii în general;

ix. stabilirea prin intermediul mecanismelor instituţionale a legăturilor formale şi ne-formale de cooperare cu un diapazon larg de organizaţii ai societăţii civile şi anume, ONG-uri ale femeilor şi cele privind drepturile omului, media, comunitatea de cercetare şi academică, partenerii sociali şi alţi actori sociali relevanţi, precum şi cu organizaţiile internaţionale şi Europene care urmăresc obiectivele de realizare a egalităţii de gen;

x. crearea mecanismelor de realizare a egalităţii de gen la nivel parlamentar, precum şi a  agenţiilor independente şi a altor organe, aşa ca oficiile funcţionarilor însărcinaţi cu primirea şi înregistrarea nemulţumirilor faţă de guvern, care pot primi plângeri  privind discriminarea din motive de sex.

3. Elaborarea  studiilor şi instrumentelor de evaluare a situaţiei femeilor şi bărbaţilor şi de măsurare a  progresului în legătură cu această situaţie.

73. Deşi egalitatea de gen  formală poate fi realizată destul de rapid  prin înserarea acestui principiu în constituţii, legi sau norme specifice, acest lucru nu poate avea loc dacă vorbim despre  egalitatea de gen substanţială. Realizarea acesteia este un proces complex care trebuie să fie monitorizat şi evaluat în mod regulat.

74. Ca prim pas acesta necesită cunoaşterea profundă a situaţiei reale a femeilor şi bărbaţilor în toate domeniile vieţii şi a  obstacolelor şi barierelor care stau în calea realizării egalităţii de gen. Al doilea pas constă în formularea strategiilor, planurilor şi programelor de depăşire a acestor obstacole şi bariere. Al treilea pas este implementarea acestor strategii şi planuri şi evaluarea lor regulată, un proces care necesită mijloace adecvate şi instrumente de măsurare a progresului.

75. Elementele care indică voinţa politică şi angajamentul de a îndeplini aceste responsabilităţi includ următoarele:

i. elaborarea şi adoptarea  indicatorilor cantitativi şi calitativi pentru a capta situaţia reală a vieţii femeilor şi bărbaţilor  şi pentru a măsura progresul în schimbarea acestei situaţii, în cazurile în care  aceasta o cere realizarea egalităţii de gen;

ii. colectarea şi analiza  regulată a datelor statistice dezagregate pe sexe şi altor date necesare pentru a sprijini indicatorii, fie prin sondaje specializate dedicate, sau prin includerea variabilelor tradiţionale relevante în contextul de gen în fluxul principal, sondaje obişnuite; în ambele cazuri implicarea entităţilor responsabile de sistemul statistic este esenţială;

iii. includerea obiectivelor clare, termenelor de timp şi jaloanelor în politicile şi  programele adoptate în vederea realizării egalităţii de gen şi monitorizării regulate a implementării acestora;

iv. adoptarea /existenţa uneltelor şi instrumentelor pentru efectuarea analizei în bază de gen/evaluarea impactului asupra genurilor a legilor şi politicilor (liste, manuale, îndreptare, date statistice, chestionare, softuri speciale aceste practici trebuie să devină o obişnuinţă în elaborarea politicilor, înainte şi după planificare şi implementare;

v. existenţa şi suportul studiilor şi cercetărilor în domeniul relaţiilor dintre genuri, inclusiv studiile privind femeile şi studiile privind genurile în universităţi şi alte instituţii de cercetări şi finanţarea acestor studii şi a proiectelor de cercetare.

4. Stabilirea cooperării şi parteneriatelor  

76. Întrucât egalitatea genurilor este o preocupare a tuturor membrilor societăţii, implicarea deplină a băieţilor şi bărbaţilor este decisivă şi instrumentală pentru realizarea acestui scop, ceea ce va avea un impact pozitiv şi va adăuga valoare vieţilor fetelor şi băieţilor, femeilor şi bărbaţilor.

77. Crearea şi dezvoltarea canalelor de cooperare  şi parteneriat cu structurile  guvernamentale şi administrative, în toate domeniile şi la toate nivelele şi între guvern şi organizaţiile societăţii civile au fost recunoscute ca o strategie importantă de promovare efectivă a egalităţii de gen, care, fiind un obiectiv comun, este o preocupare a întregii societăţi.

78. ONG-urile privind femeile şi cele privind drepturile omului, partenerii sociali, instituţiile academice şi cele de cercetări, precum şi media fac parte din organizaţiile relevante ale societăţi civile,  cooperarea cu care este fundamentală pentru realizarea egalităţii de gen.

79. Elementele care indică voinţa politică a statelor şi angajamentul lor de a realiza acest obiectiv comun  sunt următoarele:

i. elaborarea strategiilor de implicare a băieţilor şi bărbaţilor în egalitatea de gen;

ii. crearea/existenţa structurilor interdepartamentale cu reprezentanţi de nivel înalt din toate domeniile politicii  şi la toate nivelele de politică, responsabile pentru planificarea, coordonarea, implementarea şi evaluarea strategiilor de realizare  a egalităţii de gen în toate  politicile şi programele;

iii. crearea /existenţa canalelor regulate pentru dialogul instituţionalizat şi cooperare cu organizaţiile societăţii civile care muncesc pentru realizarea egalităţii de gen, aşa ca organizaţiile de femei şi cele privind drepturile omului; de exemplu, includerea lor în organele consultative şi stabilirea procedurii de consultare regulată privind politicile şi planurile de egalitate;

iv. crearea /existenţa programelor de suport tehnic/financiar pentru organizaţiile societăţii civile, în special organizaţiile de femei şi cele privind drepturile omului, în munca lor în vederea realizării egalităţii de gen şi evaluării regulate a proiectelor desfăşurate în acest context;

v. stabilirea dialogului/cooperării regulate  cu alte organizaţii ale societăţii civile, inclusiv  organizaţiile media, partenerii sociali, instituţiile academice şi cele de cercetări, organizaţiile profesionale şi grupurile de interese specifice, în vederea sensibilizării   privind egalitatea genurilor;

vi. evaluarea regulată a cooperării şi parteneriatului cu organizaţiile  societăţii civile în dezvoltarea şi implementarea programelor şi proiectelor având ca scop realizarea egalităţii de gen (numărul de programe/proiecte, publicul ţintă, rata succesului, etc.);

vii. cooperarea efectivă la nivel regional şi internaţional, inclusiv prin intermediul proiectelor bilaterale şi transnaţionale şi schimb de experienţă şi bune practici.